Iti place? Click aici sa ii dai share!
Nu am de gand sa cosmetizez de nici un fel acest an, nici in ceea ce ma priveste, nici legat de altii.
Pentru mine, anul acesta a fost unul foarte provocator si cu foarte multe lectii, si nu vorbesc numai despre faptul ca am stat inchisi in casa si constransi de o multime de restrictii.
Desigur, inducerea fricii este cel mai simplu mod de manipulare, dar nici despre asta nu imi doresc sa vorbesc aici.
Nu vreau neparat deci sa discut despre cele de mai sus, despre necesitatea, legitimitatea, etc acestor masuri, ci despre consecintele pe care toate aceste lucruri le-au avut asupra mea/noastra, asupra mentalului si emotionalului meu/nostru, asupra stilului meu/nostru de viata in general … si in special aici ma refer la lipsa contactului uman, la lipsa socializarii, la indepartarea de familie si prieteni, lucruri care ne-au impactat mai mult decat ne-am fi putut imagina vreodata.
Fiecare s-a raportat la acesta pandemie in functie de experientele trecute, de ceea ce se intampla in mediul imediat apropiat, de exemplele din jur, de propriile temeri legate de sanatate. In orice caz, a fost clar o experioenta personala pentru fiecare.
Si pentru ca am stat mai mult noi cu noi, am avut mai mult timp de introspectie, am descoperit in noi si/sau in cei care ne inconjoara (prieteni, soti, iubiti, parteneri de business) lucruri bine ascunse si nebanuite, asa ca as putea spune ca, din multe puncte de vedere, 2020 a fost un an revelator.
In general, revelatiile si momentele de “aha” ne sperie, si avem tendinta sa lasam lucrurile sa curga asa cum sunt, chiar daca nu mereu in cea mai buna varianta. Reveleatiile ne scot din zona de confort, ne trezesc si cumva ne pun la treaba, bagandu-ne sub nas fix problema cea mai spinoasa, de care ne-am ferit pana atunci. E foarte greu sa acceptam si mai apoi sa ne apucam de treaba, sa lucram cu noi in primul rand, dar si cu cei din jur, cu care avem de impartit diverse teme de viata.
Parerea mea insa este ca, desi greu, este un lucru care trebuie facut. Daca te-ai prins de niste chestii, si intamplarile te-au dus intr-un punct, inseamna ca e musai ca te pui pe treaba. Altfel, ramai repetent, nu treci clasa si nici la next level nu ai cum sa ajungi, iar acum chiar este vorba despre salturi… de constiinta in primul rand. Ca sa mergi mai departe, e nevoie sa incepi “pe curat” , sa faci ordine si sa-ti pui prioritati in viata, sa reformulezi, sa te regrupezi, sa te reinventezi.
E mega, dificil, e al naibii de greu sa faci toate astea, sa iti accepti toate fatetele , pierderile, esecurile sau neimplinirile, e complicat sa realizezi ca viata nu este cum ti-ai imaginat-o sau ca lucrurile care functionau intr-un fel pana acum, nu mai merg asa mai departe.
A fost un an cu ups and downs, in care foarte multe cupluri s-au destramat, multe casnicii s-au incheiat, multe parteneriate in general, s-au finalizat (chiar si de afaceri), a fost un an in care ne-am dat seama cat de important este sa traim in prezent si sa fim fericiti azi … pentru ca maine, nu se stie. A fost un an in care am realizat cine suntem cu adevarat, si ce ne dorim de la viata cu adevarat.
Cine a inteles asta, a luat masuri … si ori si-a recalibrat relatia, punand-o pe noi baze, ori a mers mai departe in noi formule.
A fost un an in care am invatat sa nu ne mai facem planuri de viitor indepartat, ci sa facem pasi mici si precauti intr-un viitor foarte apropiat.
A fost un an in care autenticul (sau cautarea lui) a fost prioritar, un an in care nu am mai acceptat lucrurile pe jumatete, in care am avut nevoie de clarificari si de lucruri limpezi mai mult ca oricand.
Si din punct de vedere psihoastral, 2020 a fost un an al realtiilor atat parteneriale cat si profesionale, pentru ca multi dintre noi ne-am reconfigurat si cariera sau modul de lucru.
Asa cum scriam la inceput, si pentru mine a fost un an cu foarte multe provocari si as putea spune chiar ca a fost un an greu. Tot ce am spus mai sus este valabil si pentru mine, si eu am fost intr-un roller coaster emotional si am avut multe momente in care m-am simtit singura sau neajutorata, in care nu vedeam luminita de la capatul tunelului.
M-am simtit coplesita de tristeatea si disperarea din jur, de propriile neimpliniri, de faptul ca mi-am luat pe umeri mai mult decat pot duce.
Am citit mult, am lucrat cu mine si inca o mai fac, am inteles ca o parte din lucrurile de pana acum nu mai functioneaza si trebuie schimbate. Am facut si fac alegeri, pentru ca a alege, desi este greu la un moment dat, este singurul mod in care poti merge mai deaprte, asumat.
Mi-am pus o gramada de intrebari, (parte din ele vi le las mai jos) la care va invit sa va raspundeti si voi, cu sinceritate, cat mai onest … puteti afla lucruri pretioase despre voi.
Asa ca iata-le, intr-o ordine aleatoare, asa cum mi-au venit in cap:
Care a fost cea mai mare provocare in 2020?
Relatiile interumane mi s-au parut cel mai greu de gestionat. Prietenii s-au divizat, unii devenind foarte speriati si precauti vis-à-vis de covid, altii de-a dreptul rebeli. Am asistat la discutii si certuri vehemente intre cele doua extreme, ba chiar rupturi de prietenii, toleranta fiind aproape zero
In general, prieteniile s-au reasezat si repozitionat iar eu am simtit sa ma apropii de unii mai mult decat de altii, in functie de modul de a gandi si de a rezona in aceasta perioada dificila.
Provocatoare mi s-a parut si relatia familiala, atat cu partenerul de viata cat si cu parintii, fiecare cu temele specifice dar neidentificate pana acum atat de evident.
Am fost nevoita sa fac schimbari si in gospodarie, incheind cicluri de colaborare de peste 15 ani, si astfel am fost nevoita sa reajustez si acest aspect, extrem de important pentru mine.
Cum spunea o prietena, ceea ce trebuie sa plece , sa plece!
Ce am facut anul acesta pentru prima oara?
Am mers la psiholog. Dupa cum am spus, am fost coplesita si am simtit nevoia sa primesc ajutor. A fost o decizie foarte buna, pe care ma felicit ca am luat-o, si desi m-am considerat totdeauna foarte echilibrata si “piatra” pe care se bazeaza toata lumea, iata ca a venit si acest moment. Nu este nici o rusine sa accepti ca nu poti face fata singur la problemele care te coplesesc, iar un psiholog bun poate face o mare diferenta.
Care a fost cartea care m-a inspirat in 2020?
“Femei care alearga cu lupii” Clarissa Pinkola Estés
Aceasta carte m-a repus cumva pe sine, mi-am dat seama ca am cedat foarte mult din puterile si atuurile mele feminine si am invatat sa ma valorizez la adevaratele mele merite, sa ma pretuiesc asa cum merit.
Daca nu ai citit-o , merita sa o faci!
Care a fost invatatura anului 2020?
Am invatat multe anul asta, dar mai presus de toate, am invatat sa traiesc zilele asa cum vin si sa nu mai fac planuri.
Treaba cu planurile, pentru mine, este extrem, extrem de dificila. Sunt o persoana care gandeste in viitor – nu foarte indepartat dar totusi, in viitor. Agenda mea era plina cu o luna inainte, iar spontanul nu prea isi avea locul in viata mea.
Faptul ca nu am mai putut planifica nimic (nici calatorii, nici intalniri, nici evenimente…deci, practic, nimic) m-a debusolat si mi-a dat cumva viata peste cap. Aceste planuri, mici sau mari, imi creau ancore de care ma agat, balize la care trebuia sa ajung… momente pe care trebuia sa le ating.
Asa am functionat pana acum, si este eveident ca tot ce tine de planuri s-a schimbat. Va trebui sa invat sa traiesc altfel, intr-o noua paradigma. Deocamdata imi e greu!
Care a fost cel mai frumos moment al lui 2020?
Am avut si momente frumoase, evident. Calatoria in Sri Lanka (tara de care m-am indragostit anul trecut si pe care am revazut-o anul asta, in martie), reusitele copiilor, calatoria la Bodrum, oamenii noi pe care i-am cunoscut, unii dintre ei fabulosi, plus realizarile profesionale in activitatea mea de zi cu zi, proiectele frumoase la care am lucrat.
Care a fost cel mai trist moment a lui 2020?
Am pierdut un prieten drag, iar anul acesta am plans mai mult decat in ultimii 10 la un loc.
Am avut oameni apropiati care m-au dezamagit si de care, evident, m-am distantat, cu durere si regret; se pare ca acesta a fost un an al surprizelor, dezvaluirilor, si nu neaparat placute.
Am aflat multe lucuri, atat despre mine, dar si despre cei din jur.
Daca aveti timp si dispozitie, faceti putina introspectie, un mic bilant, o sa va ajute sa intelegeti mai bine ce s-a intamplat, dar si sa va echilibrati emotiile.Priviti din mai multe unghiuri si din perspective diferite, pentru a vedea mai bine ce si cum.
Si ca sa inchei totusi intr-o nota pozitiva, anul acesta am iesit pe plus.
Ciufuilta, dar pe plus,
Asa ca sunt extrem de recunoscatoare pentru ca am fost sanatoasa si eu si familia mea, pentru ca am ramas cu prietenii cei mai dragi alaturi, chiar daca nu ne-am vazut la fel de des, pentru ca sunt inconjurata de frumos si bun. Si sper, pentru ca sunt o fire optimista, sper deci ca vor veni vremuri mai bune.
Cam astea au fost gandurile mele, la acest final de an!
Va imbratisez, Sarbatori fericite!!!
Articole interesante:
Iti place? Click aici sa ii dai share!
Acest an, pandemia mi.a imbunatatit simtitor viata de familie. Sotul meu calatorea f mult in interes de serviciu si ramanea multa presiune a casei asupra mea, plus cresterea copiilor. Datorita faptului ca nu a mai calatorit, nu numai ca petrece mai mult timp cu copiii dar si noi, cuplul ne.am reconectat mai mult. Am amintiri f frumoase din perioada lockdown facand gratare in curte cu cei dragi. Desi stiu caexperienta majoritatii nu este atat de buna, am dorit sa impartasesc experienta mea pt a da totusi o nota pozitiva. Ma simt de asemenea f recunoscatoare ca suntem sanatosi.
Multumesc ca ai impartasit cu noi !!