Ganduri din izolare (3)


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Am incercat sa aflu cat mai multe povesti, sa intreb oameni de toate varstele si preocuparile, familie si prieteni dragi, apropiati.

Fiecare traieste acesta perioada cu proprii demoni, cu propriile frustrari, cu doruri mai mult sau mai putin afisate, cu temele mai mult sau mai putin invatate.

IOANA BURCEA – Paralela 45

Ioana este logodnica fiului meu, Andrei, si este o fire super activa, mereu in miscare, mereu in fuga, asa ca aceasta izolare a fost si pentru ei un test, ca pentru noi toti de altfel. In plus, industria turismului este una dintre cele mai lovite de acesta pandemie, pieredrile fiind uriase iar presiunea si asupra Ioanei, enorma.

“Starile din perioada izolarii au venit in diverse ‘valuri’ pentru mine.

In prima saptamana am simtit o anxietate groaznica si o frica de necunoscut. Dormeam prost si putin, fosnind prin asternuturi pana la 3-4 noaptea.

Apoi a urmat o stare foarte agitata, parca nu-mi gaseam locul. Radeam mult dar nu era rasul meu, vorbeam mult doar ca sa ma fac auzita si aveam tot timpul impresia ca am intarziat undeva sau ca am ceva e facut. Al doilea val a fost mai puternic si a durat mai mult de o saptamana.

Abia acum, in saptamana 4 de autoizolare, pot spune ca m-am linistit. Nu ma mai grabesc, am timp sa gatesc si sa experimentez in bucatarie si sa petrec timp in familie. Acum am rabdare sa citesc ceva cap-coada, sa ma uit la un film fara sa pun mana pe telefon (un lucru pe care nu reuseam sa-l mai fac in ultimii ani), si sa mi rearanjez sifonierul 🙂

Am descoperit ca imi place foarte mult apartamentul nostru si ca ma simt cu adevarat acasa aici.

Mi-am dat seama ca pisicile noastre au personalitati extrem de diferite si ca, daca le acord timp, le pot invata limbajul individual si asa le pot fi o mama mult mai buna.

Am invatat sa am rabdare atat cu mine cat si cu cei din jur. Trecand la exemple mai palpabile – am invatat sa fac doua tipuri de cozonaci (imi doream de mult sa incerc!!!) pe care ii voi pregati pentru familie si prieteni in preajma sarbatorilor Pascale, am invatat sa fac o manichiura semipermanenta (e greu!)  si am invatat sa-mi tund iubitul asa cum o face frizerul lui de ani de zile…sau cel putin asa zice el ca deh, nu are incotro!

Mi-e dor de bunici si de prietenii pe care-i pot vedea doar pe FaceTime. Nu-mi place sa pastrez legatura prin aplicatiile video, ma oboseste sa-mi vad oamenii dragi in fata ochilor fara a-i putea lua in brate.

Astept cu nerabdare vara iar cand vom trece impreuna si peste asta, eu imi fac bagajele si plec sa descopar lumea! Am zis!”

CATALIN ANCHIDIN – partener Rollercoaster PR

Pe Catalin l-am cunoscut acum doi ani, cand am fost intr-un infotrip in Turcia, intr-un grup mare, cu jurnalisti si presa si ne-am placut din prima, sau ma rog…din a doua 🙂 dupa ce am schimabat cateva/mai multe vorbe … el ma stia cumva si ma considera o infumurata iar eu…. nu-l stiam deloc 🙂

Povestea s-a repetat si anul trecut, intr-un grup mai mic si foarte vesel, in Cappadocia unde din nou, am stat mult la povesti impreuna. Iar Catalin are multe povesti!

Se ocupa de PR pentru filme romanesti, evenimente si lansari… si o face foarte bine, iar daca vreti sa il vedeti live, martea si joia este invitat permanent la “Neata, cu razvan si Dani”

Credit Foto: Dan Susa

Am tot amanat sa scriu acest text, nu pentru ca nu as fi avut timp ci pentru simplul fapt ca am trecut prin tot felul de stari. Am incercat sa fac exercitii de sinceritate cu mine si recunosc ca e foarte greu. Nu mai am unde sa ma ascund acum.

Suntem constienti ca timpul s-a oprit in loc si odata cu el si viata considerata normala de multi dintre noi. Cu totii ne-am dorit sa avem timp in care sa stam si sa nu facem nimic, sa ne uitam la filme sau sa citim, sa avem timp pentru noi. 

Cel putin asta imi tot repetam la inceput de an. Pai iata ca dorinta ni s-a indeplinit, dar cati dintre noi si-au asumat asta? EU nu am facut-o.

Dar viata inseamna adaptare asa ca asta facem noi cu totii acum, ne adaptam! 
Zilele de autoizolare sunt intense, de parca as fi intr-un rollercoaster al starilor, sunt zile in care incerc sa fug de diverse ganduri, altele in care lucrez cu ele. Invat sa ma imblanzesc. Incerc sa descopar o noua varianta a mea.

E un pic ciudat pentru mine sa vad cum s-a schimbat paradigma fata de tehnologie. Daca pana sa inceapa pandemia, tendinta era sa te “refugiezi” din online, acum totul, si nu exagerez cand zic totul, a migrat acolo. 

Asa mi-am descoperit pasiunea pentru balet si opera, la care nu aveam timp sa ajung. Acum datorita Bolshoi Theater din Moscova am “asistat” la toate spectacolele de pe contul lor de YouTube. Citeam o stire zilele astea, chiar si nuntile se fac online. 

Deci, cu un pic de imaginatie, totul poate fi posibil cand vine vorba de distantare sociala.


Timpul, care dintr-o data a devenit mult, ne permite acum sa fim mai aproape de noi insine, sa meditam asupra intrebarilor pe care le-am tot amanat, sa descoperim ceva nou in noi. 

Eu, de exemplu, constrans si de situatie desigur, am descoperit ca as putea fi un frizer iscusit, si poate, cine stie, dupa pandemie ma voi apuca de cursuri. 

Oricum, fara sa para patetic, in fiecare zi invat sa nu imi fie frica sa stau cu mine. Sau ma mint ca fac asta. O sa imi dau seama, probabil. Acum chiar ca am tot timpul din lume!”

GABRIELA STOICA – Life & Business Coach , Ecologia Relatiilor

Gabi este prietena mea de peste 20 de ani, una dintre cele mai bune si dragi prietene. Am trait alaturi de ea tot felul de momente … si frumoase dar si triste, asa cum faci cand ai prieteni adevarati, i-am cunoscut temerile, angoasele, luptele, asa cum mi le-a cunsocut si ea mie. De peste 15 ani este pe drumul autocunoasterii si dezvoltarii personale, asa ca astazi poate sa ajute multa lume prin ceea ce face. Gasiti detaliile ei la sfarsitul articolului.

“Inspirata de propunerea Danei si de cadoul primit de la ea din care beau apa energizata pozitiv, impartasesc cu voi ce mi-a adus bun aceasta izolare, mie, Mihaela Gabriela

  • am realizat diferenta intre ce stiam la nivel teoretic si cum e sa pun in practica ce am invatat am realizat diferenta intre ce stiam la nivel teoretic si cum e sa pun in practica ce am invatat
  • sunt o persoana optimista si am metode de a-mi improspata aceasta stare, chiar in conditii de izolare
  • mi-am reconfirmat ca tot ce fac, invat, experimentez, cand ma las condusa de intuitie devine util cand nu ma astept.

Am terminat un curs de Life & Business Coach si un altul de Ecologie a relatiilor si in aceasta perioada mi-am dat seama ca este cea mai buna investitie pe care am facut-o in ultimii 10 ani, in mine insami!! Ce mi-a adus? Curaj, incredere si putere de a fi in echilibru cu tot ce traiesc ( in izolare, cu restrictii, fara activitatile preferate) si de a-i ajuta si pe ceilalti care doresc asta!

M-am imprietenit cu comunicarea on line, (pe care pana de curand o detestam, iesind de pe retelele sociale si care recunosc ca acum a fost o reala provocare), ii recunosc beneficiile: ma tine in contact cu toti oamenii dragi si in plus ma ajuta sa cunosc oameni noi!! Desi nu pe calea usoara, aceasta ”izolare” ma impinge in fiecare zi sa-mi depasesc limitele si sa capat mai mult curaj in fata vietii.

Parca aud intrebarea: Si ce faci concret?

Principalul meu obiectiv in aceasta perioada este sa-mi pastrez starea de optimism, bucurie si incredere ca tot ce fac este spre BINE.

Chiar daca binele nu inseamna usor si comod. E ca si cand atunci cand merg la sala si nu mi-e usor si nici comod dar .. dupa cateva luni rezultatul ma bucura!

Cum fac asta? Mi-am facut un program al zilei pe care il respect, avand focus pe obiectivul meu!

Intre orele 7-9, activitati de dimineata care imi dau o stare de bine: exercitii de respiratie, yoga, cafea, meditatie, recunostinta si dupa, am doua sesiuni de lucru 9-12 apoi 14-17 . In timpul ramas liber: fac sport, activitati casnice, ma joc cu catelul, si altele care ma binedispun.

Evit tot ce nu este in congruenta cu obiectivul meu! Imi dau voie sa aleg tipul de activitate si perioada din zi intr-o ordine care sa-mi aduca bucurie! Pentru cele dintre voi care doresc, ofer consultanta, sesiuni de coaching, relationare ecologica, Pro Bono si cu mult drag !! gabriela.stoica@romfactor.ro

Ne revedem curand, pana atunci

#stayhome & #staysafe

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *