10 mituri ale ingrijirii parului demontate (în sfarsit) de experti (2)


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Iata ca azi continuam cu partea a doua a povestii despre mituri … 🙂

6. Ai auzit asta, poate ai fost surprinsa sa vezi chiar tu o schimbare atat de radicala, la un moment dat, si probabil te-ai intrebat daca e sau nu adevarat: oamenii albesc peste noapte din cauza unei traume. Fluxul de informatii care vine peste noi zi de zi ne poate determina sa credem mai usor in schimbarile rapide ale parului.

„Oamenii nu albesc peste noapte, doar in timp: jumatate de an sau mai mult. Parul are o structura cheratinizata care nu se poate modifica in cateva ore. Granulele de melanina odatafixate in par se scot doar cu foarfeca sau prin tratamente chimice de vopsire saudecolorare,”ne asigura Ovidiu Cristea.

„Eu cred ca este adevarat. Socul sau un stres puternic afecteaza, in primul rand, echilibrul hormonal, iar apoi se reflecta in lipsa producerii melaninei in anumite zone”, explica Arabella Francesca Zadic.

7. Cat de credibile sunt imaginile cu varfuri deteriorate reparate de un produs miraculos? Pentru cele ce vor sa creada (si care refuza scurtarea parului), un ulei sau un spray leave in de ultima generatie par a fi solutia. Asadar, varfurile despicate pot fi reparate?

„Varfurile despicate nu se repara cu balsam. Exista constituenti pe baza de silicon care corecteaza pentru scurt timp varfurile, dar nu exista produse care sa repare pe termen lung. Solutia eficienta este foarfeca,”motiveaza Ovidiu Cristea.

„Depinde de cat de grav este deteriorat parul: exista masti de reparare intensiva si serumuri speciale pentru varfuri, dar acestea sunt solutii temporare. Daca varfurile sunt despicate si se rup, singura solutie este foarfeca,”spune Arabella Francesca Zadic, stilist Toni &Guy.

8. Pentru un look grozav, majoritatea dintre noi avem nevoie de instrumentele termice de coafat: nu doar ca sa trecem, în doar cateva minute, de la par ondulat pe par drept sau invers, ci pentru a obtine putin volum sau o forma anume. Si pentru asta avem un intreg arsenal: de la uscatorul de par, la periile termice si placi. Spray-urile pentru protectie termica si noile dispozitive de coafat, cu performante neegalate pana acum, cu reglaje precise ale temperaturii si materiale ce protejeaza parul creeaza iluzia unei protectii 100%. Asa ajungem sa ne intrebam: coafarea zilnica termica distruge parul?

„Caldura excesiva are un efect negativ asupra parului si coafara zilnica distruge parul. Foloseste intotdeauna un produs pentru protectie termica si nu depasi 200 de grade Celsius,”este sfatul Arabellei Zadic.

„Coafarea zilnica cu placa sau ondulatoarele la temperaturi mai mari decat este necesar duce la uscarea excesiva a acestuia si rezultatul este un par friabil, casant.  Exista produse care mentin gradul de umiditate a parului si ofera o protectie sporita prin uleiuri volatile care preiau din excesul de temperatura, pentru a avea un par mai sanatos in timp,”explica Ovidiu Cristea.

Ok. Deci, se poate, dar cu masura. Cumva, eram convinsa ca raspunsul va fi unul ce propune moderatia, dar ceea ce a venit ca un soc a fost rezultatul unui studiu publicat de site-ul NCBI (US National Center for Biotechnology Information): desi folosirea unui uscator de par provoaca deteriorari ale suprafetei parului mai mari decat uscarea naturala a parului la temperatura camerei, atunci cand acesta este tinut la 15 cm distanta de par, cu miscare continua, distrugerile sunt mai mici decat in cazul uscarii parului la temperatura camerei.

9. Inapoi la foarfeca! La polul opus celor care refuza sa renunte la cativa centimetri din lungimea podoabei capilare sunt cele care cred ca parul creste mai repede daca il tunzi regulat. Dezbatem in continuare: mit adevarat sau fals?

„Este fals! Parul creste din interior! Daca il tunzi regulat nu faci altceva decat sa pastrezi o forma frumoasa. Firele de par cresc din foliculi, iar fiecare folicul este hranit prin vasele capilare cu vitamine (mai ales B-urile), fier, zinc s.a. Asta inseamna ca trebuie sa avem grija de ce mancam pentru ca aportul de vitamine este hrana pentru parul nostru,”zice ArabellaZadic.

„Tunsul la timp al parului mentine sanatatea varfurilor si, de aceea, se spune ca parul va creste mai repede. In realitate, tunsul nu influenteaza viteza de crestere. Tehnicile corecte si intervalele de timp repectate pentru tuns conduc la cresterea mai rapida in lungime absoluta,”explica Ovidiu Cristea.

10. Cum se explica faptul ca intr-o zi oarecare, chiar nu poti face o coafura anume. Cine e de vina? Ce solutii sunt? Exista cu adevarat bad hair day? Sau e doar o scuza diplomata, pentru un timp mult prea comprimat?

Conform unui studiu realizat de OnePoll pentruGarnier Fructis, o femeie obisnuita simte ca are nevoie de inca 82 de minute, pe zi, pentru a realiza tot ce si-a propus. Diminetile sunt cele mai incarcate momente ale zilei, prin urmare 70% dintre participantele la studiu au spus ca simt ca sunt obligate sa se grabeasca in pregatirile de la prima ora. „Ca stilist, foarte multe femei imi spun ca nu au suficient timp pentru pregatiri si ca ar vrea sa reduca din timpul alocat coafarii, asta ca sa castige mai mult timp pentru ce isi doresc sa faca,”spuneAshley Streicher, Garnier Consulting Celebrity Hair Stylist.

„Este adevarat. Sunt si acele zile in care totul merge pe dos. Nu avem o stare buna si acest fapt se reflecta si asupra parului. Se spune ca firele de par sunt, de fapt, o extensie a sistemului nostru nervos. Solutia? Ori mergem la coafor, ori ne regasim echilibrul si dorinta de a ne coafa, desigur, cu produsele potrivite pentru hidratare, control, luciu,”declara Arabella Francesca Zadic, stilist Toni &Guy.

„Parul, ca orice materie aproape, se electrizeaza. Controlul lui poate fi mai dificil. Depinde de cine il lucreaza si de ce produse foloseste pentru a-l coafa. Starile de nervozitate ale clientei duc la contractia musculaturii firelor de par ceea ce duce,uneori, la un control mai greu,”sustine Ovidiu Cristea, profesor principal Maviov Academy by Geta Voinea.

Text de Alina Burlacu/foto credits liveabout.com

Be good & be beautiful!!

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *