Iti vopsesti parul singura, acasa?


Iti place? Click aici sa ii dai share!


getty_rf_photo_of_woman_dyeing_hairIata o intrebare la care cred ca foarte multe dintre voi vor raspunde afirmativ. Am citit zilele trecute un articol pe aceasta tema, si am aflat lucruri noi, spre surprinderea mea. Nu stiam, de exemplu ca exista 4 feluri de vopsea (graduala, temporara, semi-permanenta, permanenta) si ca peste 80% din vopselele care se gasesc pe piata contin agenti de colorare permanenti. Vopseaua graduala permite obtinerea culorii dorite in timp, cea temporara se duce la primul spalat iar cea semi-permanenta dureaza cateva spalari.
Nu este foarte greu de realizat ca vopseaua permanenta care dureaza peste 10 spalari este cea mai agresiva, cea care duce la alterarea in timp a firului de par. Pentru a minimiza efectele negative ale vopselei permanente, puteti folosi sampoane hranitoare si balsmuri cu silicon. De asemenea decolorarile frecvente pot strica parul, asa ca este bine sa evitati pe cat posibil aceasta operatiune. Timpul ideal intre doua vopsiri este de minim 4 saptamani, si cel mai bine este sa vopsiti doar radacina crescuta, nefiind mereu necesara colorarea intregului par.
In perioada verii, la plaja si in contact cu apa marii sau cu cea din piscina, parul sufera si mai mult si se degradeaza cu usurinta, devenind tern si uscat. Protejarea lui cu spray-uri speciale care contin agenti hranitori si SPF este cea mai buna varianta. Mastile pentru par colorat sunt de asemenea binevenite.
O greseala frecvent intalnita este colorarea sprancenelor cu vopsea de par. Aceasta este prea puternica pentru a fi aplicata pe pielea fina de pe fata si in apropierea ochilor, si poate cauza reactii dure. Este bine de stiut ca fiecare vopsea de par permanenta contine peste 5000 (cinci mii, da!) de chimicale diferite, iar daca folositi pentru prima oara un anumit tip de vopsea este recomandat sa faceti un test anti-alergic. Aplicati vopsea in interiorul bratului, langa cot sau in spatele urechii si asteptati doua zile pentru a vedea cum reactioneaza pielea. Abia apoi puteti sti cu siguranta ca nu sunteti alergice la ingredientii din vopsea.
Femeile insarcinate ar trebui sa nu se vopseasaca in primele luni de sarcina (astfel recomanda FDA), dupa care se pare ca vopsitul este considerat “safe”.

Articole interesante:


Iti place? Click aici sa ii dai share!


Follow:

30 Comments

  1. Gianina
    14/06/2011 / 10:53

    Buna Dana,

    Foarte interesant articolul. Si eu m-am vopsit acasa de multe ori (ma credeam chiar experta), pana mi-am distrus parul. De atunci, am acceptat ca nu ma pricep “chiar”la toate si ca atare merg la profesionisti. Vineri mi-am facut deja o programare la Alina. Te-am vazut Sambata la Povestiri adevarate. Aratai super, si marturisesc ca mi-a placut manichiura ta foarte mult. De asemenea aveai o crema autobronzanta pentru ten; Poti sa-mi spui ce crema era?

  2. mada
    14/06/2011 / 11:01

    Foarte interesant!Eu raspund afirmativ,dar cu niste rectificari!:)Ma vopsesc cu produse profesionale si cu o vopsea tip colorant,deci nu permanenta de la Vitality’s.
    Cu aceasta vospea ,m-am descurcat bine de tot si pe timpul sarcinii,toata perioada,deoarece este un colorant cum spuneam!Sampoanele sunt tot din aceasta gama.Iar preturile o sa radeti ,dar sunt comparabile cu ce este pe piata!
    Multumesc inca o data pentru tot ce ne impartasesti!
    pupici

  3. Simona Deleanu
    14/06/2011 / 14:34

    Dana, eu am vazut in emisiunea de pe TLC impartirea categoriilor de produse. Si hair-stylistul emisiunii chiar spunea ca intre 20-30 de ani, cand nici nu prea exista fire albe, e indicat sa folosesti vopsea semi-permanenta. Dar la noi nu se prea gasesc. Cum ai spus si tu, la noi pe piata majoritatea sunt permanente sau mai poti gasi nuantatorul, care te poate ajuta intre vopsiri. Conteaza foarte mult si gradul oxidantului. Eu am ales sa cumpar o vopsea care nu se prea gaseste in magazine si nici in saloane, dar are pret normal de piata si care are trei tipuri de oxidant. Astfel ca pot sa aleg. Evident ca la 20 de ani am ales dintre 6, 9 si 12, oxidantul cu grad 6. Si mai e o problema, ca majoritatea vopselelor de la saloane sunt tot permanente.

  4. Dana Sota
    14/06/2011 / 15:06

    Buna Gianina, ma bucur mult ca mergi la Alina, o sa-ti placa 🙂 ! Oja era OPI, nu stiu sa-ti spun ce denumire, iar crema este Clarins Instant Smooth Self Tanning.

  5. carmen
    14/06/2011 / 15:47

    Mda…si eu ma vopsesc singura vreo 4 ani, folosesc numai nuantatoare sau vopsea fara amoniac…am 35 de an isi inca nu am fire albe.
    Pe langa asta eu imi clatesc parul cu decoct de nuci (frunze sau coji verzi) si cu cafea.
    Sincer la inceput am fost sceptica dar chestiile astea naturale chiar au efect, dau niste irizatii maronii-roscate, eu fiind satena. Pe langa nuantarea culorii intaresc si firul de par care se aranjeaza mai frumos, parul meu fiind ondulat. Puteti incerca cu incredere, o sa va placa rezultatul!

  6. anamaria
    14/06/2011 / 19:04

    buna dana…am o rugaminte f mare la tn si sper din toata inima sa aveti un picut de timp sa imi raspundeti repede..Mi se termina demachiantul …vreau sa imi recomanzi un demachiant bun din farmacii…. dupa cum stii..am tenul combinat cu tendinta spre uscat si sensibil..acum p timp de vara mi au aparut si cateva cosulete de la praf, stres (cu licenta)…si tot asa..un lapte demachiant parca ar fi prea mult acum in perioada asta..iar o lotiune micelara-nu prea ma omor dupa, nu prea ma impac bine cu ele… sunt sigura ca tu vei gasi o solutie si pt mine si cerintele mele..te rog mult ajuta ma.. ultimele 2 luni am folosit d la clinique take the day off -super bun luat din afara dar acum sunt in ro pt si nu l are la sephora din bc. astept raspunsul tau ca maine maxim poimaine sa mi iau. marcile pe care le au in farmacii in bc st LRP, AVENE, GALENIC, IVATHEmR ( si VICHY-dar nu-mi priesc ). Iar in legatura cu crema cetaphil de care iti spuneam e faina..dar f grasa..iar pt vara acum nu prea e potrivita..e prea mult pt orice tip d ten..am zis sa o las pt la iarna..cand sigur am nevoie de extrahidratare..si dupa ce o incerc atunci cateva luni va zic dc a functionat pt linii fine… sarutmana .va pop si multumesc anticipat…aaaa..p.s. m+am cam ales cu cearcane dupa toata perioada agitata din ultimul timp pt scoala.. imi puteti spune o solutie de moment sa scap de ele.. sa ma revigorez…pff ce mult am scris..scuzeeeeeeee… sarutmaninile pt tot..

  7. anamaria
    14/06/2011 / 19:06

    am scris ca o gasculizaaa..:))…mii de scuze pentru greseli..

  8. gratiela
    14/06/2011 / 19:07

    Buna Dana. Eu imi vopsesc parul cam de doua ori pe an la coafor. In general la inceput merg pe o culoare aproape de saten pentru ca destul de repede parul devine blond.

  9. Simi
    14/06/2011 / 20:42

    Sa vezi si sa nu crezi……chiar acum mi-am pus nuantatorul pe par….si trebuie sa astept 30 de min…intru pe blog si ce vad???? Mersi

  10. Gianina
    15/06/2011 / 09:09

    Multumesc Dana. Abia astept sa ajung la Alina. Pana la urma am sa merg sambata caci vineri sunt programata la o operatie de implanturi dentare. Tine-mi pumnii te rog 🙂 Cred ca televiziunile ar trebui sa aduca de mai multe ori in discutie subiectul :bronzare (indiferent ca e solar sau soare), asa ar putea fiecare sa ia in cunostinta de cauza decizia intre a fi bronzata si a fi sanatoasa. Felicitari si tie si Dlui Dr. Pop pentru sfaturile date in acea emisiune.

  11. Dana Sota
    15/06/2011 / 09:30

    Merci si eu Gianina, si iti tin pumnii! Astept sa-mi spui cum a fost!

  12. Mihaela P
    15/06/2011 / 14:06

    Daca tot vorbim despre par,indraznesc sa va adresez o intrebare,ce produse profesionale imi puteti recomanda pt a-l proteja de caldura excesiva cauzata de feohn si placa,si inca ceva pentru a preveni varfurile despicate.va multumesc!

  13. Dana Sota
    16/06/2011 / 08:17

    Buna Ana Maria, eu ma impac f bine cu LRP Gel Demachiaquillant Physiologique, curata delicat atat tenul cat si ochii.

  14. anamaria
    17/06/2011 / 08:57

    multumesc dana pentru raspunsul dat… mai vin cu o rugaminte, o sugestie .. te rog mult (si sunt sigura ca si fetele de pe blog vor) sa faci un topic cu ritualul tau de ingrijire acum pe timp de vara.. si unul cu produsele de makeup folosite in perioada asta calduroasa.. asa ne-ai raspunde la multe intrebari pe care le avem fiecare… te roggggggggggggggggggggggggggggggg. multumesc mult pt tot..sarutmana..popici

  15. Dana Sota
    17/06/2011 / 09:04

    O voi ruga pe Alina sa-ti raspunda, mihaela.

  16. Dana Sota
    17/06/2011 / 12:13

    Draga Anamaria, am scris un astfel de post in vara trecuta, ritualul meu de ingrijire se numeste si e f asemantor cu ceea ce folosesc anul acesta.

  17. luana
    18/06/2011 / 15:54

    Salutare tuturor,

    si eu imi vopsesc singura parul, acasa. Impropriu spus pentru ca avand destul de putine fire albe, le aleg rand pe rand si le vopsesc doar pe acelea 😀 . Toate sunt cam in aceeasi zona a capului, asa ca nu trebuie sa alerg mult dupa ele.

    Totusi am o nedumerire. Am avut un castaniu natural pana in facultate, cand a inceput sa se inchida la culoare, nu-mi explic de ce. Acum as fi vrut sa revin la aceeasi nuanta mai calda, folosind o vopsea saten auriu. Dar nu-mi iese, dimpotriva. Prin zona unde folosesc vopseaua, imi iese parul chiar mai inchis la culoare decat nuanta mea naturala.
    Unde gresesc? Trebuie sa-mi iau cumva o nuanta si mai deschisa decat cea pe care o folosesc in prezent? Ar prinde pe firele albe?

    Mentionez ca nu depasesc timpul indicat pe cutie atunci cand ma vopsesc. Ce as putea face sa revin la nuanta castaniu deschis daca acum sunt bruneta? Va multumesc tuturor!

    🙂

  18. Dana Sota
    21/06/2011 / 09:49

    Buna Luana, sper sa iti raspunda Alina 🙂

  19. dani
    21/06/2011 / 19:21

    Buna, Dana!

    Am citit raspunsul pe care i l-ai dat Anei Maria in legatura cu ritualul de ingrijire pe timpul verii…nu l-am gasit deloc pe blog.
    Am dat cautare, insa …nimic! Ma poti ajuta cu un link, te rog?
    Multumesc tare mult, te puuup cu drag!

  20. Marinita Alina
    07/07/2011 / 08:16

    Buna Luana. Atunci cand cumperi vopseaua, nu te lua dupa nuanta aratata pe cutie. Pozele nu sunt reale pentru culoarea aleasa. Uita-te pe catalogul de culori si alege o nuanta mai deschisa decat ceea ce-ti doresti. Castaniu sau saten auriu, au baza de culoare 6 sau 7. Nu alege ceva mai inchis pentru ca, in combinatie cu nuanta naturala pe care o ai, va rezulta un castaniu inchis. Firele albe se vopsesc primele, apoi radacinile, iar dupa 10 min, aplici pe lungimi. Nu depasi 30 min in total.

  21. Monica D.
    27/11/2011 / 18:55

    Buna Dana .Te-as ruga sa-mi spui daca ar fi posibil cumva sa trimit o poza pentru a primi un sfat din partea Alinei .Pur si simplu nu mai stiu ce tunsoare si culoare de par sa-mi fac .Iti multumesc anticipat .Numai bine .Monica D.

  22. Dana Sota
    28/11/2011 / 10:06

    Buna Monica, din pacate nu putem primi foto, trebuie sa ajungi cumva la ea.

  23. Alina
    02/06/2012 / 14:38

    Buna,

    Imi poti da te rog datele de contact ale Alinei? In ce salon lucreaza?

    Multumesc

  24. Dana Sota
    05/06/2012 / 09:02

    Buna Alina, salon Baroque tel 0730330029

  25. Ioan
    17/01/2014 / 23:43

    Am vazut ca folosind caractere romanesti textul se distorsioneaza.
    Iata ce spuneam!
    Vad c? sunteti toate foarte preocupate de ceea ce vedeti ÃŪn oglinda insa, la barbatii nu va ganditi ca si ei au astfel de preocupari.
    Eu ma vopsesc de ani buni ?i nimeni nu mi-a spus vreo data c? nu ar fi parul meu natural ci, numai faptul de, cum ma mentin a?a bine la ce-i, ohoho ani, daca v-as spune a-i zice ca glunumesc.
    Intrebarea mea e, dece nu gasesti ÃŪn comert si vopsea speciala pentru barbati? Pliculete pentru o barba sau o mustata! Avem ?i noi tabieturile noastre si nu trebuie neaparat s? le impartasim celor din jur cu care venim ÃŪn contact. Dana draga, poate c? vii cu ceva noutatii ?i pentru noi.
    Toata stima ?i, fa femeile frumoase pentru ca avem mare nevoie de ele. Viata unui b?rbat fara o femeie este stearpa si fara sens.

  26. Dana Sota
    21/01/2014 / 10:20

    Multumesc pt commnet, Ioan. Este o intrebare f buna, chiar ma voi interesa mai mult pe acest subiect! 🙂

  27. Emilia
    19/02/2017 / 23:18

    Foarte util aeticolul. Am o serie de intrebari. Astazi m-am vopsit si sunt nemultumita de rezultat. Mi-a iesit un fel de brunet, foarte inchis 🙁 am facut o alegere gresita, voiam ceva saten-roscat. Aceasta culoare nu ma prinde deloc. E de la syoss intense. Permanenta. E ok sa spal parul mai des ca sa grabesc decolorarea lui? Sunt diaperata, vreau sa recapat culoarea de dinainte sau sa il deschid, oricum. Ce imi recomandati?

  28. Dana Sota
    20/02/2017 / 11:46

    Buna Emilia, cu un sampon balnd, poti spala parul in fiecare zi; da, se duce putin mai repede vopseaua daca il speli mai des, dar nu mai devreme de cateva saptamani, cam 2-3.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *