De cand nu am mai scris …

Iti place? Click aici sa ii dai share!

Nu am mai scris de mult, evenimentele, placute ce-i drept, m-au luat pe sus cum se spune, asa ca, fara sa vreau, am fost nevoita sa fac o pauza.

Voi povesti cate putin si voi ilustra mai mult 🙂 !

De Florii am fost la Sfanta Manastira Comana, ctitorita de Vlad Tepes in 1461, poate multe dintre voi ati vizitat-o deja. O bisericuta ca o bijuterie, minunat  refacuta si intretinuta, initial construita ca o cetate pe o insula in mlastina Neaslovului, Manastirea Comana are o istorie bogata, anii de glorie impltindu-se cu cei de crunta nepasare.

Dupa asasinarea din padurea Comana, trupul lui Vlad Tepes a fost inmormantat aici, fiind cea mai apropiata manastire ctitorita de el. Alaturi ii sta mormantul domnului Radu Serban si a lui Serban Cantacuzino.

Descrierea pe care o face Comanei Cezar Bolliac, venit in vizita ìn jurul anului 1860, este graitoare pentru lipsa de interes a calugarilor greci din acele vremuri:

” Am intrat singur ìn curtea manastirii, ìnconjurata de case mari, ce semanau nelocuite, de grajduri cu balegarul pâna la strasina. Am ocolit curtea plina cu gramezi de moloz, de caramizi, de gunoi si balarii. Am ìntrat ìn biserica deschisa, fara sa vaz nici un om. Nici o candela aprinsa, o saracie lucie, vreo doua carti grecesti prafuite pe tripede si o lespede mare de marmura, sculptata admirabil, cu stema Domnilor tarii, arata mormântul ctitorului.

Vazându-se ca intra ìn curte o trasura cu cai de posta, cu câtiva oameni si cu un caprar al Logofetiei Bisericesti, s-a dat de stire igumenului, si mai multe femei despletite si oameni trentarosi se ìnsirara pe coridor. Calugarul se dete ìn curte: un greculet scund si slab, cu barba neagra, cu ochii umflati de somn si putind strasnic a vin si a usturoi. Nu stia nici o vorba româneasca. Îi vorbii ìn limba lui si ne urcaram sus ìntr-o camera ca vai de ea, ce zicea ca este pentru musafirii cei distincti. Alaturi era o alta camera ìn care tinea ceapa si celelalte, si un dulapior cu câteva jurnale vechi sub banda ìnca si câteva brosuri: Sganarel, Pursoniac, Pretioasele ridicole si alte ramasite din Biblioteca româneasca, bucati frivole sau de putin interes, traduse de diferiti tineri, tiparite cu banii Câmpineanului si vândute de d. Eliade cu porunca Stapânirii pe la toate manastirile, pentru moralizarea calugarilor. Din aceste carti nu era nici una deschisa aci; le-am vazut ìnsa, prin schituri de maice, verzi de rupte ìn mâinile calugaritelor.

Tapagiul crestea din ce ìn ce pe coridor, pâna când un laic grec, cu parul vâlvoi si cu imineii rupti, intra cu o tava, pe care era o chisea nespalata cu dulceata zaharisita, o lingurita strâmba, un pahar nespalat cu apa de minune de buna si rece si un feligean de cafea cu stele pe dânsa.

Dupa acest tratament ìi didei ordinele Guvernului, ìmi spuse ca n’are cine sa le citeasca. Le lua ìn mâna, le dede laicului grec, mai chiama un alt grecsor, trimisera apoi la logofatul satului, veni logofatul, le ìntoarse pe toate fetele si spuse ca sunt latinesti si nu le poate citi.

– Dar ce este ìn aste hârtii? ìntreba igumenul.
Îi explicai scopul calatoriei mele si-i spusei ca trebue sa-mi arate toate documentele casei.
– Dar eu n’am nimic, Sa n-am parte de dumneata, n’am nici o hârtie.
– Cine a ìntemeiat acest asezamânt, parinte?
– Nu stiu, ?a se ?a??, si se uitara toti grecii cu mirare unul la altul.
– Zi sa-mi aduca pomelnicul cel mare al bisericii.
– Este pomelnic? ìntreba igumenul pe laicii sai.
– Nu este nici un pomelnic, raspunse grecsorul tintilon.
– Unde este preotul bisericii?
– Eu citesc liturghia, raspunse igumenul.
– Bine, nu se pomenesc ctitorii niciodata aci?
– Ba da, cum? raspunse igumenul.
– Cum ìi pomenesti, daca nu stii cum ìi chiama?
– Îi pomenesc totdeauna, ca se sa zic: totdeauna.
– Care este personalul casei trecut ìn statul manastirei?
– Acestia sunt, care-i vezi. Lefile sunt prea mici si de aceea tinem numai pe acesti baeti saraci, de parinti buni: unul este de la Samos, ìmi este nepot; altul este de la Arta, nepot al parintelui Epitrop.
– Dar casa asta are 12 mosii mari, are 3 vii, are venit mare, de ce este asa de rau tinuta?
– Nu stiu. Eu sunt cu leafa, ìmi aratai mâhnirea mea ca nu pot gasi nici un odor ctitoricesc, nici chiar pomelnicul ctitorilor si manifestai dorinta sa plec.
– Pa, pa, pa. ( Vai, vai, vai …) Nu se poate. Ti s’a gatit masa.
Si voind sa-mi faca un compliment spre mângaere:
– Dumneata esti Elin, arhonta?
– Ba, sunt Român, parinte.
– Pa, pa, pa. Nu se poate, om ideat ca dumneata sa fie Român.

Insultele lui erau atât de fara rautate, si le facea cu atâta bonomie, ca era cu neputinta sa se poata supara cineva.

Am fost silit sa stau la o masa cum a dat Dumnezeu, am decalcat câteva sculpturi de pe fragmentele zdrobite cu darâmarea bisericii lui Serban sub cuvânt de prefacere, cel mai mare vandalism al rapacitatii, si am plecat cu inima zdrobita, cum crez c’ar fi fost a fiecarui Român.”

( Cezar Bolliac, Monastirile ìnchinate, Bucuresti, 1860)

Parcul Natural Comana – rezervatie ocrotita si protejata, este la doi pasi, si fireste, am vrut sa fac o plimbare si aici. Impresii in postul viitor 🙂

Articole interesante:

• Trucuri pentru o piele bronzata
• “Omul cel bun din Seciuan”
• Parcul Natural Comana

Iti place? Click aici sa ii dai share!